Unul dintre lucrurile pe care le preţuiesc eu foarte mult este pasiunea: fără de care, nu poţi face multe lucruri. Întrebarea este, dacă iţi poţi dezvolta pasiunea, dacă o poţi imbunataţi, dacă o poţi diversifca. Parerea mea este ca – da. Este o diferenţă între a face ceea ce iţi place şi să iţi placă ceea ce faci? Pare că nu, dar în fond, este o mare deosebire. Există oameni care aşteaptă o viaţă întreagă să le placă ce fac şi se plâng, că nu se întampla acest lucru; şi mai sunt oameni, care au această plăcere; bucurie a curiozitaţii, de a face lucruri noi. Şi dacă, faci lucruri noi, nu ai cum să nu găseşti lucruri, care iţi aduc plăcere!  Ce ţi se poate întâmpla, dacă mai depui şi ceva pasiune într-o carte îndragită şi recomandată de cei întelepţi? În cel mai rău caz,.. măcar te încarci cu energie pozitivă 🙂.

Alina Matei, redactor-sef http://www.thewoman.md: 

Este greu să faci o recomandare de carte, să dau un sfat potrivit, pentru că mentalitatea şi obiceiurile sunt atât de diverse. Mai important ar fi ca oamenii să citească. Orice carte e binevenită. Cărţile care m-au impresionat sunt multe, dar voi enumera doar câteva. De când am lansat portalul pentru femei http://www.thewoman.md citesc foarte multe cărţi cu şi despre femei. Am citit recent “Patru femei, patru poveşti”, în care Aurora Liiceanu prezintă patru ipostaze feminine foarte diferite, patru poveşti de viaţă, fiecare reprezentând patru direcţii: al banilor (bogăţiei), al iubirii, al puterii şi al aventurii. Foarte frumoasă, o recomand! “Cine m-a făcut femeie”, de Cristian Andrei e o altă carte citită recent, o am cu autograf şi o pot împrumuta oricui vrea să o citească. Ador, pur şi simplu, opera lui Marin Preda. Sunt îndrăgostită de romanele sale, pe care le-am citit integral, şi nu o dată. Şi mă mândresc cu atât mai mult, cu cât nepotul direct al lui Marin Preda, care poartă acelaşi nume, mi-a fost diriginte de clasă la liceu. Deci, vă imaginaţi că am mâncat cărţi în loc de pâine.  Alte cărţi care m-au impresionat în mod deosebit şi m-au influenţat pozitiv sunt “Iubirea faţă de aproapele”, de Pascal Bruckner, “Toamna patriarhului”, de Gabriel Garcia Marquez, “Margaret Thatcher. Portretul Doamnei de Fier”, de John Blundell, “Quo vadis”, „Lolita” lui Nabokov, “Un veac de singurătate”, de Gabriel Garcia Marquez, “Anna Karenina”, de Lev Tolstoi, “Mizerabilii”, de Victor Hugo. Am citit recent “Jurnal”, de Oana Pellea, genul acela de carte în care te poţi regăsi în oricare dintre pagini. Absolut uimitoare! Şi da, Paulo Coelho e prietenul meu de o vreme încoace. Ultima carte citită a fost “La râul Piedra am şezut şi am plâns”, un roman care reflectă toate tainele dragostei şi ale vieţii. Îmi doresc să mai citesc “Scrisorile secrete ale călugărului care şi-a vândit Ferrari-ul”, “Manuscrisul găsit la Accra”, a lui Paulo Coelho şi BIBLIA. Pe aceasta din urmă nu sunt convinsă că o pot citi/înţelege, dar vreau să încerc. În ultima perioadă sunt interesată de alimentaţie şi un stil de viaţă sănătos. Citesc sute de articole, studii legate de nutriţie, de sănătate, caut reţete de preparare vegetariene, vegane şi raw vegane. Sunt pasionată de asta şi cred cu tărie, că ne putem schimba, vindeca şi trăi în armonie, schimbându-ne stilul de viaţă şi consumând un procent cât mai mare de hrană vie, nepreparată termic.

Mai citesc zilnic portaluri de ştiri, reviste şi ziare online şi urmăresc, prin natura meseriei, alte site-uri pentru femei. Cât despre pasiuni… Am din ce în ce mai puţin timp pentru asta. Citesc, îmi place muzica, teatru, sunt visătoare, în fiecare dimineaţă mă trezesc să prind răsăritul soarelui, mă inspiră cafeaua. În general, găsesc bucurii în lucrurile simple. Îmi plac ceasurile, sunt fascinată de ele. Mai nou, am descoperit brăţările. Am un copil, poate că aşa trebuia să încep, pentru că el este “hobby-ul” care îmi ocupă mai tot timpul liber J. În rest, am atâtea idei îndrăzneţe de pus în practică în ceea ce priveşte cariera, încât nu am nicio şansă să mă plictisesc. …Si vise. În general, trăiesc perioade de tot felul, frumoase şi urâte, experienţe care mă marchează şi care mă fac să merg mai departe, perioade în care mă descurc mai greu cu visele, cu viaţa, cu mine. Dar am învăţat să mă ridic şi să merg mai departe! În ceea ce mă priveşte, visez să am o căsuţă a mea la ţară şi o herghelie nu foarte mare de cai în preajmă. Ador caii. Pentru copilul meu am mai multe planuri şi deja le punem în aplicare. În general, trăiesc o viaţă nebună. Nu îmi plac regulile decât dacă le încalc.  Trăiesc o viaţă care mie mi se pare câteodată ruptă din filme. Nu ştiu dacă voi înceta vreodată să trăiesc aşa cum trăiesc acum. Ştiu doar că acum, chiar în momentul ăsta în care scriu, sunt fericită aşa. Şi asta e tot ce contează! Şi da, acum citesc un volum de versuri absolut superb, “Arome de vis”, de Aurelia Balan-Cojocaru. Recomand cu toată dragostea!

           Vlad Costandoi, producator muzical, Director general ”Sens Music”:

Din copilarie am fost pasionat de lectura, istorie si muzica. Autorul meu preferat era Erich Maria Remarque cu romanele sale „Nimic nou pe frontul de vest ” si „Trei camarazi”. Un alt scriitor, care imi place si, in present, sa-l recitesc este Gogol, – apreciez satira si redarea adevarului vietii din acea perioada in operele sale. Din pacate, acum nu prea citesc literatura artistica; prefer literatura de specialitate si, mai sunt pasionat de biografii ale unor personalitati istorice… Ultima carte care este cu mine in format electronic si o citesc atunci cind am timp liber este The Effective Executive Revised (2002) de Peter Drucker. Pasiunile mele mai vechi sunt sahul si chitara, dar, déjà acord mai mult timp sportului si, in special, – ”mai Thai boxing”…

                    Felicia Cojocaru, GOV MD:

Referitor la lectura: sunt absolut de acord cu fraza lui Scott Corbett  „Acei, care nu citesc carti, nici nu-si inchipuie ca pierd sansa de a trai o viata in plus”. Imi place sa citesc… Din pacate, nu dispun suficient de timp. Sunt functionar public si, in paralel, fac doctoratul la facultatea de Drept a Universitatii din Strasbourg. Pe linga literatura, ca specialitate (care acum e pe primul plan), prefer sa citesc si carti de filosofie. La moment, citesc „Filosofia politica” de Michel Terestchenko. Ce mi-a placut mai mult: „Idiotul” de Feodor Dostoevski si „Une vie” de Maupassant: le-am recitit in original. De fapt, asta si recomand, dupa posibilitate, sa cititi clasica in original – atunci te simti in lumea lor; iar eu ma ”pierdeam” acolo si, greu reveneam la realitate! Foarte impresionant! Insa, ce m-a marcat: cartile/enciclopedii de genul „O lume si minunile sale” de Benoit Nacci si Patrice Milleron…. Cu astfel de carti eu calatoresc in timp! Realizez o calatorie exceptionala, care imi permite sa descopar lumea, incepind cu ”spatiile salbatice” pina la spectaculoase arhitecturi, cu marturisirea prezentei umane. E ceea ce pentru mine ramine mereu captivant…  Si, indispensabil, marii clasici, operele carora ne-au format! Din toate, eu invat si traiesc emotii deosebite! Deci, e o sansa sa traiesti o viata in plus!

Michael Allin, PhD Computer Science, manager la AT&Telecomunications

Citesc Biblia – in fiecare zi. O fac zi de zi,  de 21 de ani! .. fara exceptie. Alte carti .. nu am timp:  muncesc 14 ore pe zi. Din pasiuni … Internetul
Hobby: muzica ( Jazz, Blues ) .. si remodelarea casei noi, cumparate in Florida.

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2013/05/16/va-imaginati-ca-am-mancat-carti-in-loc-de-paine/

Credeai, că rafturile sunt bune doar pentru a ține la vedere cărțile preferate? Nu e chiar așa. Iată câteva idei ingenioase care te vor ajuta să dai o cu totul altă utilitate unei biblioteci.

Perete fals

Când vine vorba despre spații restrânse, piesele multifuncționale sunt esențiale. De aceea, poți transforma o bibliotecă intr-un perete despărțitor care să separe, spre exemplu, dormitorul de zona de lucru. Rafturile vor crea o barieră vizuală semi opacă și îți vor fi extrem de folositoare în apropierea biroului pentru că poți așeza pe ele toate obiectele de care ai nevoie la îndemână. Folosește pentru acest perete fals o bibliotecă în aceeași nuanță cu zidurile încăperii pentru a da iluzia unei prelungiri naturale a peretelui.

Colț de relaxare

Obține barul pe care ți l-ai dorit mereu transformând o bibliotecă. Nu elimina cărâile de tot, din contra, păstrează câteva dintre volumele îndrăgite, dar „amestecă-le” cu sticlele de băuturi preferate. Păstrează la îndemână și o tavă cu pahare. Așează în preajmă un fotoliu sau o mini canapea confortabilă și ai obâinut în felul acesta un loc perfect de relaxare.

Bibliotecă-gradină

O piesă de mobilier în stil vintage conferă un aspect inedit oricărei locuințe. Adu puțin din farmecul naturii în interior cu ajutorul câtorva ghivece sau vaze din lut pe care așează-le în bibliotecă, printre cărți. Realizezi astfel un punct focal plin de viață în locuința ta.

Dulap de haine

Atunci când duci lipsa de spațiu, un dulap cu uși se poate dovedi o piesă nu tocmai inspirată. E opac, tern și întrucât ocupă mult din câmpul vizual nu face decât sa strice ambientul. Pentru dormitor, folosește rafturile unei biblioteci pentru a așeza pe ele cutii elegante sau chiar stive de haine frumos aranjate. Poți transforma astfel biblioteca într-o piesă nostimă de decor lăsând la vedere cele mai frumoase ținute pe care le ai. Nu uita însă să menții o ordine perfectă pentru că totul să arate bine.

Atunci când dormitorul este și spațiu de lucru e cam greu sa realizezi o separare a celor două. Iată însă o idee ingenioasă cu ajutorul căreia poți ascunde biroul în spatele unor uși montate pe marginile bibliotecii

http://casa.acasa.ro/amenajarea-casei-44/5-noi-utilizari-uimitoare-ale-unei-biblioteci-198013.html/5

Birou improvizat

Atunci când dormitorul este și spațiu de lucru e cam greu sa realizezi o separare a celor două. Iată însă o idee ingenioasă cu ajutorul căreia poți ascunde biroul în spatele unor uși montate pe marginile bibliotecii

http://casa.acasa.ro/amenajarea-casei-44/5-noi-utilizari-uimitoare-ale-unei-biblioteci-198013.html/5

Sectanţii. Mică trilogie a marginalilor” de Vasile Ernu este cea mai bine vândută carte a lunii iunie în cunoscutele librării Cartier, iar „Rusia la răspântie” de Oleg Serebrian se află în topul preferinţelor cititorului de carte digitală al aceluiaşi lanţ de librării. În rândul cărţilor pentru copii, cea mai populară a fost „Albinuţa” lui Grigore Vieru.

În librăriile Cartier, luna iunie a fost luna scriitorilor autohtoni. Cei mai mulţi cumpărători au luat de pe raft volumul lui Vasile Ernu „Sectanţii. Mică trilogie a marginalilor”, o carte ce spune povestea unei secte fondate de un negustor din Transilvania în regiunea Bugeacului basarabean, la cumpăna dintre secolele XIX şi XX. În plan central stă o comunitate de bezpopovţi (fără preot), o ramură a mai vechilor rascolnici care refuză categoric un recensământ ţarist şi aleg nici mai mult, nici mai puţin decât să se îngroape de vii în mormântul săpat chiar de ei. Într-o analiză a cărţii lui Ernu, sociologul şi publicistul Mirel Bănică scrie că una dintre cele mai interesante dimensiuni ale cărţii este relaţia cu ortodoxia. “De fapt, nu dispunem de prea multe priviri din partea „celuilalt“ asupra ei. Vasile Ernu scoate în evidenţă lipsa de educaţie religioasă, generalizată, iar nivelul de incultură religioasă al „pravoslavnicilor“ îl „îngrozeşte“. Ierarhia complicată, compromisul ridicat la rang de artă şi, mai ales, „flexibilitatea morală“ apare şi ea ca fiind  „înspăimântătoare“. Interesante sunt şi consideraţiile despre diferenţele dintre„ortodocşii români“ şi „pravoslavnicii ruşi“. Primii „plutesc pe suprafaţă graţios“, în timp ce pravoslavnicii neagă totul, radical şi se aruncă în adâncuri învolburate cum numai ei ştiu“, notează sociologul. Ion Druţă, veşnic în topul preferinţelor cititorilor După Vasile Ernu, cele mai multe cărţi a vândut Emilian Galaicu-Păun cu ale sale „Arme grăitoare”, o antologie care se vrea „un loc de veci” pentru 184 de pagini de poeme, la care autorul nu intenţionează să revină cu retuşări. „Armele grăitoare” sunt îndreptate asupra singurului duşman redutabil – eu însumi. Am înţeles de foarte timpuriu că în literatură nu concurez cu nimeni. În literatură ai un singur partener care te ajută – propriul tău spirit şi un singur mare adversar pe care trebuie să-l învingi de fiecare dată – propria inerţie”, spune Emilian Galaicu-Păun. În topul celor de la Cartier îşi face loc şi Ion Druţă. Cărţile „De la Horodişte la Ghica Vodă” şi „Frunze de dor” ocupă poziţiile cinci şi şase în clasamentul preferinţelor literare ale cititorilor la început de vară. „Frunze de dor”, lansat în anul 1957, fiind primul roman al lui Druţă, continuă să cucerească noi generaţii ani la rândul, având parte de 12 ediţii, mai mult decât oricare alt scriitor basarabean. În top se mai regăseşte romanul „Hronicul şi cântecul vârstelor” de Lucian Blaga, pe locul şapte, „Sunt un om de stânga” de Vasile Ernu pe locul zece şi un singur scriitor străin, Paulo Coelho.

Romanul autorului portughez „Adulter” se poziţionează pe locul opt.

Oleg Serebrian, nr. 1 pe e-book. În timp ce cititorii clasici au cumpărat din libării cartea lui Vasile Ernu, un număr mare de  împătimiţi ai tehnologiei au preferat să citească în format electronic volumul fostului ambasador al Republicii Moldova în Franţa, Oleg Serebrian. Astfel, cartea „Rusia la răspântie” se bucură de succes atât la nivel naţional, cât şi internaţional, fiind apreciată de politologii francezi.

Nicolas Trifon, eseist, scriitor şi om de cultură român stabilit de mulţi ani în Franţa, recunoaşte că nu a fost niciodată interesat de geopolitică, dar că volumul lui Oleg Serebrian este „foarte dens pe plan informaţional, dar scris suficient de clar ca să fie abordabil pentru un cititor nespecializat”. „Oleg Serebrian reconstituie procesul istoric, cultural şi intelectual care a condus Rusia la o răspântie de drumuri. El porneşte de la date precise şi constatări realiste, argumentează raţional, tonul e cât se poate de neutru, chiar dacă poziţiile adoptate pe chestiunile decisive sunt ferme. Atât registrul speculativ, cât şi demonstraţiile paradoxale sunt evitate, astfel încât cititorul nu este supus injoncţiunilor patetice şi poate să-şi facă singur o părere.

Viitorul geopolitic al Rusiei nu se decide nici pe Nipru şi nici pe Nistru, ci pe Amur! (fluviul care separă Rusia de China). Această butadă rezumă teza autorului”, scrie Nicolas Trifon despre cartea fostului deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Alte cărţi solicitate pe eBook în luna iunie au fost „Povestea lui Harap-Alb”de Ion Creangă, „Nici eroi, nici trădători” de Petru Negură, „Copiii căpitanului Grant” de Jules Verne, „Un yankeu la curtea regelui Arthur” de Mark Twain, „Prinţ şi cerşetor” de Mark Twain, „Cei trei muschetari” de Alexandre Dumas.

http://adevarul.ro/moldova/social/ce-carti-cititmoldovenii-inceput-vara-1_55a29f48f5eaafab2c80a2e3/index.html

Între coperţile unei cărţi se ascunde un întreg univers ce abia aşteaptă să fie descoperit. Împreună cu Victor Miron, clujeanul care a inventat conceptul de book-selfie şi care de mai bine de un an coordonează o campanie de promovare a cititului, am făcut o selecţie de 10 cărţi care îşi vor lăsa amprenta asupra noastră. În bine.  Clujeanul care a inventat „book selfie“ vrea să schimbe lumea prin lec… „Din fericire, sunt mai mult de zece cărţi care mi-au plăcut foarte mult şi care, după ce le-am citit, am simţit că m-au înfrumuseţat şi m-au făcut să văd lumea cu alţi ochi şi cu alte cuvinte. Am ales aceste zece cărţi care mie mi-au făcut bine, sperând să placă şi altora”, spune Victor Miron.

Cele 10 cărţi sunt şi motivele pentru care Victor le recomandă le citiţi:

1. „Romanul adolescentului miop”, de Mircea Eliade

Cu această carte am devenit cititor în clasa a IX-a a noua, în primul meu semestru de liceu. Sigur că ştiam să citesc şi înainte, însă ţin minte că, după ce am citit-o, mi-am dorit să devin cititor când voi fi mare. Adică să stau toată ziua şi să citesc. Cartea merită citită de către orice licean care îşi doreşte un camarad alături cu care să-şi împărtăşească solilocviile (n.r. monologurile).

2. „Crimă şi pedeapsă”, de Feodor Dostoievski

Chiar dacă sunt o fire curioasă şi foarte curioasă cred că în viaţă nu merită să încerci orice experinţă doar de dragul ineditului. N-aş vrea, de exemplu, să ucid un om doar să văd cum e. Totuşi, am reuşit să trăiesc asta prin pielea personajului Raskolnikov din această carte şi a fost o experienţă marcantă. Literatura ne oferă această posibilitate, să cunoaştem un lucru fără să îl trăim în mod direct. Astfel de cărţi sunt o educaţie pentru inimă.

3. „Pescăruşul Jonathan Livingston”, de Richard Bach

Scrisă de un nepot al compozitorului Johann Sebastian Bach, această carte este un mare îndemn spre desăvârşire. Este o parabolă despre excelenţă, voinţă şi importanţa comunităţii. După ce am lecturat acest text mi s-a schimbat ierahia de valori şi a readus excelenţa în top trei. Cartea se citeşte într-o oră şi merită recitită o dată pe an.

4. „Micul Prinţ”, de Antoine de Saint-Exupéry

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, nostalgia inocenţei atinge cote tot mai mari. Personaje ca Micul Prinţ, Prinţul Mîşkin (Idiotul) sau Don Quijote ne aduc în preajma bunătăţii, a idealismului şi a naivităţii molipsitoare. Tânărul prinţ şi al lui trandafir ne învaţă că limpede nu vedem limpede numai cu inima, că prietenii nu îi putem cumpăra de gata şi că toţi oamenii mari au fost cândva copii, chiar dacă nu toţi îşi mai aduc aminte. „A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept”.

5. „Cele patruzeci de legi ale iubirii”, de Elif Shafak

Am dat întâmplător peste această carte şi i-am luat-o mamei, deoarece am citit pe coperta patru că îl are personaj pe Rumi, poetul persan. Mama a citit cartea şi i-am cerut-o să o citesc şi eu pentru a putea discuta despre ea împreună. Mi-a plăcut atât de mult încât acum e cartea pe care o fac cadou cel mai des. Am şi creat această poezie pornind de la carte. Video-ul poeziei are peste 10 mii de vizualizări în mai puţin de două luni. Străbătând nemărginirea ca un grăunte de lumină. Fiecare om e o lucrare în desfăşurare, Care se aproprie de desăvârşire. Toţi colindăm după o viaţă demnă de trăit și o ştiinţă demnă de ştiut. Comorile sunt ascunse printre ruine, Iar o inimă frântă ascunde comori. Iubirea nu poate fi lămurită. Iubirea poate fi doar trăită. Iubirea nu poate fi lămurită, Şi totuşi iubirea lămureşte totul. Iubirea nu poate fi lămurită, Ceea ce nu poate fi pus în cuvinte poate fi priceput doar prin tăcere, Şi totuşi merită să citeşti „Cele 40 de legi ale iubirii”.

6. „Cei care schimbă jocul”, de Andreea Roşca şi Mona Dîrţu

Merită să citim atât beletristică (ficţiune), cât şi cărţi de idei. Eu de obicei citesc două cărţi în acelaşi timp. Dimineaţa citesc dintr-o carte de idei şi seara proză. Una din cărţile de idei pe care eu o consider excelentă e „Cei care schimbă jocul”. În această carte aflăm povestea a şapte persoane şi grupuri de antreprenori români care au devenit lideri de piaţă în domeniul lor de activitate, chiar dacă au concurat cu multinaţionale. „Procesul învăţării se fundamentează de-a lungul întregii vieţi prin imitaţie, dar mai ales prin admiraţie” spune Vlad Mixich în prefaţa cărţii. După ce am citit cartea am înţeles că are foarte mare dreptate.

7. „The element”, de Ken Robinson

Autorul cărţii este celebru pentru un TED Talk, despre cum şcoala ucide creativitatea. Tot creativitatea este şi tema cărţii „The element”. Până nu de mult credeam că eu nu sunt o persoană creativă. Consideram că a fi creativ înseamnă să fii artist şi să ştii să desenezi sau să sculptezi. În realitate, şi acesta e şi mesajul cărţii, că fiecare dintre noi suntem creativi la ceva, trebuie doar să ne găsim acel ceva, pasiunea care ne face să ne bucurăm, să fim creativi şi să ne dăm voie să ne jucăm.

8. „Milarepa”, de Eric-Emmanuel Schmitt

Acest autor contemporan a făcut un lucru foarte interesant, a prezentat mai multe religii prin povestiri. Prin „Milarepa” ne apropie de hinduism, prin „Oscar şi tanti roz” de creştinism, prin „Domnul Ibrahim şi florile din Coranului” de sufism, şi aşa mai departe. Aceste povestiri sunt o invitaţie pentru aprofundarea istoriei religiilor şi mă face să mă gândesc la cărţile lui Mircea Eliade pe acest subiect. La „Milarepa” mi-a plăcut foarte mult acest pasaj – „Mila înlătură deosebirea dintre sine şi ceilalţi; mila te face mărinimos. Cel ce este mărinimos mă va găsi. Iar cel care mă va găsi, acela va fi Buddha”.

 9. „Eseu despre orbire”, de José Saramago Saramago,

În tinereţe, a lucrat doi ani ca mecanic şi a ajuns să câştige premiul Nobel. Pentru asta deja îmi este simpatic, dar îl recomand pentru că scrie cu adevărat impresionant. „Eseu despre orbire” este despre un oraş lovit de o epidemie de orbire. Oamenii mai văd doar alb în faţa ochilor. Această carte te face să apreciezi faptul că vezi şi te îndeamnă să te uiţi cu adevărat la cei din jurul tău.

10. „Momo”, de Michael Ende Momo este o fetiţă care vrea să recupereze timpul de la un hoţ. Acest personaj este considerat versiunea feminină a Micului Prinţ şi ne vrăjeşte prin bunătatea şi seninătatea ei. Într-o societate care venerează rapiditatea o astfel de carte ne aduce aminte de importanţa calităţii vieţii în opoziţie cu un stil de viaţă frenetic.

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/top-10-carti-nu-trebuie-ratezi-intr-o-viata-recomandarile-romanului-initiat-cea-mai-agresiva-campanie-pro-lectura-tara-1_5552f6c4cfbe376e35249320/index.html

Echipa Team Work propune un proiect intitulat „Grădina din cărți”, gândit pentru elevii și studenții din București. Astfel, a dat startul caravanei „Grădina din cărți”, o acțiune de strângere de fonduri pentru a amenaja în Grădina Botanică din capitală un spațiu unde elevii și studenții să poată citi, scrie, învăța și să se relaxeze în mijlocul naturii.

http://stroke.ro/?p=2868

Scriitorul Mircea Cărtărescu va primi, pe 27 iulie, la Salzburg, premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană pe 2015 (Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur), în valoare de 25.000 de euro, pentru întreaga sa operă literară, care se bucură de recunoaştere internaţională.

Ceremonia de acordare a premiului va avea loc în deschiderea Festivalului Salzburg, distincţia fiind acordată de ministrul austriac al Culturii, Josef Ostermayer, iar discursul de laudatio va fi rostit de Ernest Wichner, director al Literaturhaus Berlin, conform portalului http://www.boersenblatt.net, citat de editura Humanitas.

În luna aprilie a acestui an, Mircea Cărtărescu a fost desemnat câştigătorul acestei prestigioase distincţii literare europene, în valoare de 25.000 de euro, pentru întreaga opera literară, care se bucură de o importantă recunoaştere internaţională.

După Eugène Ionesco, câştigătorul din 1970, Mircea Cărtărescu este primul autor român distins cu acest premiu literar, decernat din 1965, informează editura Humanitas. Printre laureaţii din anii trecuţi ai premiului se numără scriitori ca W. H. Auden, Harold Pinter, Vaclav Havel, Italo Calvino, Doris Lessing, Milan Kundera, Salman Rushdie, Umberto Eco, Patrick Modiano, Javier Marias, John Banville.

Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis şi Ziarul de Iaşi. Volumele sale au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis – Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul „Nostalgia” a primit în 2005 premiul „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg şi Torino.

Mircea Cărtărescu va primi premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană

Alexandra Saucinitanu 

Când eram mai mică împrumutam cărţi de la biblioteca publică. Nu aveam nicio problemă cu ideea de a le returna dupa ce le citesc, ba chiar mă mândream cu faptul, că niciodată nu întârziam cu termenele şi mă mulţumeam cu idea, că am putut folosi cartea exact atât cât am avut nevoie. Acum constat cu uimire că nu îmi mai surâde ideea. Nu am mai citit o cartea de la bibliotecă de mulţi ani şi evit să iau cărţi cu împrumut de la prieteni, din simplul si egoistul motiv că nu îmi place sentimentul pe care îl am când trebuie să renunţ la ele după ce termin de citit.

Cert este, că această dorinţă de a deţine cărţi a inspirat biblioteci impresionante şi ne transformă pe toţi în colecţionari. Pentru unii însă, obsesia merge şi mai departe. Preţul pe care sunt dispuşi să-l plătească pentru o “bucăţică de istorie” este uimitor, iar când spun “bucăţică de istorie” mă refer la cărţi cu valoarea parafată de către timp, care s-au vândut la preţuri exorbitante.

Eu propun să ne punem mănuşile albe.

The First Book of Urizen, William Blake – $2.5 million

Tipărită în 1794, este una din operele majore care conţin profeţiile lui Blake. Una din cele 8 copii existente a fost vândută la New York pentru 2,5 milioane de dolari unui colecţionar privat.

The Tales of Beedle the Bard, J.K. Rowling — $3.98 milioane

Da, este cartea la care se face intensă referire în Harry Potter. Autoarea a creat şapte copii ale acestei cărţi, fiecare scrisă de mână şi ilustrată de ea însăşi. Şase din ele au fost oferite cadou pentru prieteni, dar în 2007 una din ele a fost scoasă la licitaţie şi s-a vândut pentru suma de 3,98 milioane de dolari, devenind cel mai scump manuscris vândut vreodată. Toţi banii au fost donaţi unei fundaţii caritabile.

Geographia Cosmographia, Claudius Ptolemy — $4 million

Primul atlas din lume şi prima carte cu hărţi gravate, Cosmographia lui Ptolemy a fost vândută în 2006, la Londra, pentru aproape 4 milioane de dolari.

Traité des arbres fruitiers, written by Henri Louis Duhamel du Monceau, illustrated by Pierre Antoine Poiteau and Pierre Jean François Turpin — $4 million

Este, clar, cea mai scumpă carte despre arborii fructiferi, un set de cinci volume ilustrate, care au fost vândute în 2006 cu 4,5 milioane de dolari.

The Gutenberg Bible — $4.9 million

O copie a Bibliei realizată de Gutenberg a fost vândută în 1987 pentru o sumă atunci record, de 4,9  milioane de dolari. Doar, 48 de astfel de cărţi există în lume şi au fost primele tipărite cu tiparul mobil.

First Folio, William Shakespeare — $6 million

Deşi primul preţ al „First Folio” a fost de o liră, aceste exemplare se regăsesc acum printre cele mai apreciate piese de către colecţionari. Se estimează, că mai există doar 228 de exemplare (din 750) iar în anul 2001, co-fondatorul Microsoft Paul Allen a cumpărat unul pentru 6 milioane de dolari.

The Canterbury Tales, Geoffrey Chaucer — $7.5 million

Ultima din cele 12 exemplare iniţial tipărite în 1477 a fost vândută în 1998 pentru 7,5 milioane de dolari.

Birds of America, James Audubon — $11.5 million

Această carte este cunoscută pentru stabilirea câtorva recorduri: în 2000 a fost cumpărată pentru 8 milioane de dolari, în cadrul unei licitaţii. Zece ani mai târziu, un alt exemplar original a fost vândut pentru 11,5 milioane de dolari.

The Gospels of Henry the Lion, Order of Saint Benedict — $11.7 million

Comandată de către Henric Leul, Duce de Saxonia, pentru altarul Fecioarei Maria din Catedrala Brunswick, acest evangheliar a fost cumpărat de către guvernul german în 1983 pentru  11,7 milioane de dolari. Având 266 de pagini, dintre care 50 sunt ilustrate, cartea este considerată o capodoperă a manuscriptelor în stil Romanesc.

The Codex Leicester, Leonardo da Vinci — $30.8 million

Cel mai faimos dintre manuscrisele lui Leonardo da Vinci, care conţine teoriile marelui gânditor în multe domenii, de la fosile la mişcarea apei şi la justificarea strălucirii lunii. A fost pentru prima dată cumpărat de Thomas Coke în 1717, iar în 1980 a ajuns în posesia colecţionarului de artă Armand Hammer. În 1994, Bill Gates a cumpărat jurnalul pentru 30,8 milioane de dolari, transformându-l în cea mai scumpă carte cumpărată vreodată. Partea bună este că Bill Gates nu a fost egoist cu noua lui achiziţie: a folosit imaginile pentru a crea un screensaver distribuit cu Microsoft 95.

Trebuie să recunoaştem că oricare dintre noi şi-ar dori unul din aceste exemplare care au trecut testul timpului şi al schimbărilor ce au avut loc în lume, dar trebuie să ne amintim că oricum cărţile noastre sunt cele mai valoroase, prin simplul fapt că ne-am bucurat când le-am cumpărat sau primit şi am pus suflet când le-am citit.

http://www.bookaholic.ro/cele-mai-scumpe-10-carti-din-lume.html

Se scriu prea multe cărţi?

• Ian Sansom,Hîrtia, o elegie,traducere de Adriana Bădescu, Editura Baroque Books & Arts, 2013.

Marius CHIVU

„Numărul total de cărţi publicate anul trecut numai în limba engleză (calculate după numărul de ISBN-uri folosite în Statele Unite, Marea Britanie şi Australia) a atins cifra de 28 de milioane de titluri. Numai în Statele Unite, 390.000 de ISBN-uri au fost solicitate de către autorii care şi-au publicat singuri cărţile. În cartea sa din 2003, So Many Books: Reading and Publishing in an Age of Abundance, scriitorul Gabriel Zaid făcea următoarea observaţie: «Cititul cărţilor creşte aritmetic, pe cînd scrierea cărţilor creşte exponenţial.» Pe vremea aceea, adică acum un deceniu, Zaid remarca faptul că numărul de titluri publicate în toată lumea era în jur de un milion, dintre care aproape nici unul în format digital.“ Aşa îşi deschide scriitoarea slovenă Tanja Tuma articolul apărut recent pe publishingperspectives.com, în care discută un panel susţinut în această toamnă la Tîrgul de Carte de la Frankfurt, în cadrul „International Self-publishing Program“. O să încerc să rezum ideile exprimate de editori în acel panel.

Piaţa de carte se schimbă cu viteza luminii; cu toate acestea, pasiunea pentru citit şi scris cărţi rămîne la fel de mare, iar industria cărţii continuă să se dezvolte pe măsură ce mulţi autori care au debutat pe cont propriu au ajuns să fie publicaţi în mod tradiţional, pe hîrtie, de către editori old fashion. Există aici mai multe avantaje: un autor publicat pe cont propriu („a self-published author“) îşi poate spori singur publicul cu ajutorul social media, al blogurilor, marketingului pe Internet şi e-mail-ului – spun editorii, a căror mare problemă o poate constitui în acest moment nivelul/gradul de descoperire („discoverability“) a unui nou talent. Indie-publishing-ul a provocat o revoluţie în industria cărţii, deschizînd uşile (editurilor, librăriilor) pentru foarte mulţi scriitori talentaţi, dar în acelaşi timp şi pentru grafomani. Cum orice carte ar trebui să fie disponibilă cititorilor în orice format (print, digital, audio) şi pe orice platformă („on-line and off-line stores“), cel mai important lucru pentru autorii pe cont propriu este să-şi scoată cărţile din mediul virtual şi să şi le aducă şi în „librăriile din mortar şi cărămidă“. Editorii spun că, cu cît numărul cărţilor publicate este mai mare, cu atît mai mult este nevoie de locuri unde acestea să fie vîndute. „Cantitatea creează nevoia“, spun ei, dar dacă preţurile scad, şi calitatea este condamnată să o facă. Editorul de la The Bookseller’s Futurebook a rezumat discuţiile în acest fel: „Este un lucru minunat faptul, că astăzi oricine poate publica o carte şi este un lucru îngrozitor faptul, că astăzi oricine poate publica o carte.“

Kindle Store oferă în acest moment 3.400.000 de cărţi, iar Amazon şi-a propus să adauge în fiecare an cîte un nou milion, cele mai multe fiind titluri publicate pe cont propriu. „Sîntem cu toţii scriitori în ziua de azi – avînd în faţa ochilor o armată de bloggeri, jurnalişti amatori şi autori pe cont propriu, eliberînd zilnic milioane de cuvinte în blogosferă, oricine are senzaţia că scrisul a devenit o activitate atît de la îndemînă, încît cuvîntul «scriitor» şi-a pierdut orice semnificaţie“ – scria recent jurnalistul şi scriitorul Jeremy Lewis într-un articol din The Oldie Review of Books, în care spunea că, deşi reprezintă un fenomen, scriitorii pe cont propriu care reuşesc să aibă succes şi să vîndă cu adevărat foarte bine, făcînd astfel saltul şi înspre print, sînt de fapt rare excepţii. Cei mai mulţi nu vînd şi nu cîştigă absolut nimic şi rămîn perfect anonimi. Amazon face mare caz de faptul, că oferă celor care scriu pentru Kindle 70% din vînzări (spre deosebire de 25%, cît oferă editorii formatului e-book), dar preţul unei cărţi pe Amazon Kindle este situat între 0,99 şi 1,99 dolari. „75 de procente din nimic înseamnă nimic, iar Amazon Kindle nu vinde suficient din cărţile unui autor nici măcar pentru a-l ajuta să-şi hrănească pisica.“ Pe măsură ce numărul de titluri publicate creşte exponenţial – vorba lui Gabriel Zaid – scade şi indicele de vînzări per titlu. „Avansul pe care un editor mi-l oferă acum pentru a scrie o biografie la cerere este de cinci ori mai puţin decît cel care mi se oferea în 1992“, mai spune Jeremy Lewis.

Anul trecut, într-un interviu acordat revistei 22, Mircea Cărtărescu spunea şi el următoarele (din postura lui de cel mai tradus şi mai bine vîndut scriitor român –nota bene!): „Există în lume, azi, aproximativ un milion de scriitori de ficţiune. Unul din 7000 de oameni scrie cărţi de literatură. Din aceşti un milion, există vreo 50 de nume familiare tuturor. Pentru fiecare dintre marii autori cunoscuţi de toată lumea există, deci, cîte 20.000 de scriitori necunoscuţi publicului larg. Iată care e dimensiunea notorietăţii internaţionale în literatură! Numai vîrfurile vîrfurilor acced la ea, numai o minoritate de 1 la 20.000. Cît de bun trebuie să fii, deci, ca să răzbaţi la vîrf, între primii 50, cînd vii dintr-o cultură mică, o limbă fără circulaţie, o ţară cu o reputaţie proastă şi cînd ai nevoie de traduceri şi de susţinere logistică? O victorie e dacă reuşeşti să convingi pe cineva să-ţi citească o carte.“

O altă întrebare care se ridică este legată de viitorul cărţilor tipărite pe hîrtie. Literatura a supravieţuit în ciuda dispariţiei tuturor suporturilor. S-a scris literatură pe pereţii peşterilor şi pe blocuri de piatră, pe bucăţi de lemn şi de os, pe piei de animale, pe textile, pe papirusuri, pe hîrtie, iar acum se scrie direct pe monitoare – dar nu este oare acesta un indiciu în plus că hîrtia nu mai face parte din viitorul cărţii?

În cartea sa, Hîrtia, o elegie, Ian Sansom reface istoria umanităţii din perspectiva istoriei hîrtiei căreia îi construieşte un adevărat muzeu de cuvinte între coperte, încercînd să arate că zvonurile privind moartea hîrtiei sînt cu mult exagerate. Încă nu s-a născut generaţia care să trăiască într-o lume exclusiv de plastic şi de plasmă, spune el, chiar dacă folosim deja carduri, tablete şi tot felul de alte ecrane. Inventată în China sau, după noile descoperiri arheologice, în India cu circa trei secole înainte de Iisus (imaginaţi-vă că Iisus ar fi scris ceva pe o bucată de hîrtie care s-ar fi păstrat pînă în zilele noastre!), hîrtia a fost, secole de-a rîndul, produsă manual din fibră lemnoasă, scoarţă de copaci, apă şi lumină solară, constituind o marfă la fel de preţioasă precum condimentele, pînzeturile sau bijuteriile. Abia în 1840, un ţesător din Saxonia a inventat un utilaj de mărunţit lemnul care a făcut posibilă producţia de masă a hîrtiei în a cărei fabricare industrială se folosesc astăzi nu mai puţin de 30 de compuşi chimici.

Dar, pentru că trăim în plină paranoia bio-eco şi, pentru prima dată în istoria umanităţii, sîntem conştienţi şi ne preocupă soarta planetei, poate vă întrebaţi totuşi cît lemn conţine o carte, ce amprentă ecologică are un roman, să zicem. Ei bine, în producţia unei singure cărţi intră, de-a dreptul, un copac întreg şi, cum la fiecare 30 de secunde se publică o carte, jumătate din copacii tăiaţi industrial în acest moment sînt folosiţi la fabricarea hîrtiei. „Cele mai vaste păduri nu sînt în Canada, în Rusia sau în bazinul amazonian, ci în librării, în biblioteci şi în depozitele din lumea întreagă ale unor site-uri ca Amazon“, spune Ian Sansom. Pentru fabricarea unei singure coli de hîrtie e nevoie de energia unui bec electric ce funcţionează o oră; în plus, se foloseşte şi o mare cantitate de apă. Dacă fără copaci, specia umană nu ar fi apărut şi nu ar fi evoluat niciodată (căci fără hîrtie n-ar fi fost posibile nici una dintre arte sau ştiinţe), nu e mai puţin adevărat că fabricarea hîrtiei a avut şi are consecinţe devastatoare la nivel ecologic.

Din fericire, cărţile electronice şi dispozitivele de lectură au ajuns să semene tot mai mult cu opurile de hîrtie – şi ca dimensiune, şi ca formă sau senzaţie. „Tot ce ne trebuie este un e-book reader care miroase ca hîrtia – vezi I Can’t Believe It’s Not Paper trademark – şi gata, cărţile cele noi pot lua complet locul celor vechi. Volumele pe hîrtie, un simplu mecanism de transmitere a informaţiei, au devenit atît de bine identificate cu informaţia pe care o vehiculează, încît ne vine greu să credem că şi altceva poate fi cu adevărat o carte“, mai spune Ian Sansom.

În urma acestui excurs, rămîn întrebările: cît timp vor mai exista/rezista cărţile tipărite pe hîrtie? Există suficient de mulţi cititori pentru a justifica publicarea atîtor titluri? Şi nu se scriu oricum prea multe cărţi? http://dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/se-scriu-prea-multe-carti

„De ce (să) citim?“  Anca Călin

Dacă aş fi pusă în situaţia de a-i explica unui tînăr de ce e bine să citească, i-aş spune că lectura îi pune mintea în mişcare. „Cum adică?“ – mă va întreba, probabil. Sună gol. Dar îi voi da cu siguranţă şi un exemplu concret, pe care l-am găsit în En lisant en écrivant (Citind scriind) de Julien Gracq. Şi anume, dacă citim într-un roman următoarea frază, de exemplu: „Trecea prin faţa unei case cu storurile la ferestre trase“, ne gîndim imediat că s-a întîmplat ceva în casa aceea sau se va întîmpla, că cineva locuieşte acolo sau a locuit, cineva care cu siguranţă va apărea mai tîrziu în roman etc. Această libertate de imaginaţie arată că tot ce este spus într-o carte declanşează atenţia, aşteptarea, amintirea… Deci gîndurile cititorului se pun în mişcare. Chestiunea care ne preocupă este direcţia acestei mişcări; unde ne duce ea?

Maurice Blanchot, în L’Espace littéraire (Spaţiul literar), făcea următoarea afirmaţie: „Lectura este mai pozitivă decît creaţia, mai creatoare, deşi nu produce nimic.“ Care este pînă la urmă natura acestui act de creaţie al lecturii, de vreme ce a priori nu produce nimic?

Literatura este o experienţă pentru că a citi – a scrie nu reprezintă doar un act care degajă semnificaţii, ci constituie o mişcare de descoperire. Ceea ce creează literatura este chiar această mişcare de descoperire. Cititul devine, deci, o operaţiune de fabricare a unei mişcări de căutare şi de iniţiere în ceva care nu este cunoscut încă. Prin această mişcare interioară, cititorul face posibilă construirea unei noi identităţi, aceea de cititor-scriitor.

Probabil ar trebui să vorbim mai degrabă despre dispariţia identităţii, căci, prin actul de lectură, singularitatea celui care gîndeşte nu mai este primordială. Cititorul nu se mai vede ca individ, ci ca un fel de purtător de cuvînt sau de înainte-vorbitor, nu al autorului, ci al ideilor pe care textul le vehiculează, un purtător de cuvînt care poartă ideile unui text prin lectura sa. Rolul acestui purtător de cuvînt este, de fapt, să-şi asume nu gînduri literare, ci o gîndire literară. Asta face ca mişcarea gîndurilor să fie o mişcare de construire a identităţii de scriitor, în măsura în care această experienţă a gîndirii cuvintelor îl ajută să intre într-o comunitate nedefinită, să intre în lume, pînă la urmă. Nu este vorba despre un individ care acumulează ştiinţă prin lectură, ci despre unul care acceptă că lectura îl schimbă. Literatura instituie deci, indirect, o mişcare care determină experienţa ce conduce la mutaţia cititorului.

Văzută astfel, ca experienţă a gîndirii, literatura dă doar impresia că nu produce nimic concret, căci cititorul construieşte, de fapt, o mişcare în care el devine actoral scriiturii mai degrabă decît scriitor. Asta înseamnă că literatura cere o lectură reflectată care să-i permită cititorului să intre în mişcarea interioară ce-l împinge spre scriitură. Aceasta este raţiunea de a fi a literaturii: să fabrice un spaţiu de creaţie pentru şi prin cititor. Nu serveşte la nimic citirea unei cărţi dacă cititorul rămîne prizonier în postura sa de cititor care parcurge pasiv rîndurile unui text, fără voinţa de a transforma acel text şi de a se lăsa el însuşi transformat. Asta spunea şi Clémence Ramnoux cînd analiza filozofia lui Heraclit: „Nu este suficient că ai auzit sau ai învăţat, nici că eşti capabil să repeţi, trebuie să fii schimbat. Nu este suficient să asişti la ceremonie, trebuie chiar să fii prezent.“ Altfel spus, cartea ca atare nu iniţiază pe nimeni, nu învaţă pe nimeni, nu comunică nimic. Singurul interes este că-l ajută pe cititor să se schimbe. Dar cum se explică, pînă la urmă, această schimbare prin lectură?

Transformarea este posibilă prin faptul că cititorul literar este cuprins de îndoială în propria sa lectură. Lucrurile nu sînt comune decît în spaţiul limbajului comun, obişnuit. Prin lectură însă, cititorul intră într-un alt spaţiu, cel al fabricării literaturii. Aşa se explică de ce Blanchot vedea lectura mai pozitivă şi mai creatoare decît creaţia însăşi. Libertatea de imaginaţie a cititorului arată că acesta are în mod natural un spirit anticipator şi creator în raport cu textul. Atenţia lui e întotdeauna la pîndă, focalizată dincolo de cuvintele pe care ochiul le vede. Cititorul traversează cuvintele care se deschid spre o ştiinţă în aşteptare.Astfel, conştiinţa cititorului este influenţată de text, nu direct, prin sensul pe care-l poartă, ci prin felul în care se lasă pătruns de el. Aceasta este mişcarea de descoperire indusă de experienţa lecturii.

Înainte de a citi, omul era fără experienţă; după, şi-a făcut experienţa. Dar între ele, omul s-a schimbat, cel puţin aşa se spune. Iar dacă această schimbare este posibilă, e pentru că experienţa cuvintelor se identifică cu experienţa fiinţei. În timpul lecturii, cititorul îşi trăieşte propria experienţă care-i aduce profit. Cititorul va şti să privească lucrurile cu inteligenţă, să se detaşeze de carte şi să vorbească apoi, şi el, nu după carte, ci ca o carte, să vorbească natural. Cartea trebuie să trezească în cititor o spontaneitate, şi nu o stare de fascinaţie şi de supunere. Pe scurt, trebuie să-l determine să gîndească singur. Iată de ce în literatură nu povestea, informaţia, mesajul ce par a fi purtate de cuvinte contează, ci însăşi experienţa lecturii. „Orice cititor care, citind un roman, e preocupat să ştie cum vor sfîrşi personajele, fără să se întrebe cum va sfîrşi el însuşi, nu merită să i se satisfacă curiozitatea“, spunea Miguel de Unamuno încercînd un răspuns la întrebarea Cum se face un roman?.

Literatura rămîne, pînă la urmă, singura activitate care-l împinge pe individ să vadă dincolo de el, să evolueze prin autodepăşire şi să se integreze astfel în lume. De aceea, pentru cititor, actul lecturii este departe de a fi o „plăcere“. „Plăcerea lecturii“ – o formulă; ce-nseamnă asta, pînă la urmă? Lectura e mai curînd un mod de viaţă sau o muncă, dar fără să devină o corvoadă. Lectura este o formare liberă, dar nu în sensul că-l pune pe cititor într-o formă pregătită dinainte, ci în sensul în care-i dă o formă unică, îl ajută să-şi construiască personalitatea, îl creează, îi dă consistenţă, îl face vizibil în lume. De aceea, lectura evocă partea divină a creaţiei. Mai mult decît creaţia literară, este în joc crearea şi formarea omului. Iată de ce toată această agitaţie care are loc în jurul cîtorva cuvinte, în jurul literaturii, nu este niciodată inutilă.  http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/lectura-e-un-mod-viata