Bibliotecile Publice din Republica Moldova

Posts Tagged ‘concursuri naționale

Organizată sub genericul „Cartea și lectura: context al consolidării relațiilor dintre bibliotecă și comunitate” ediția a cincea a Programului Național LecturaCentral se încadrează în realizarea priorităților profesionale ale anului 2022, fiind orientată spre un grup țintă extins: bibliotecari din Sistemul Național de Biblioteci, cadre didactice, reprezentanți ai sectorului editorial-poligrafic din Republica Moldova, membri ai comunității indiferent de vârstă, statut social, apartenență religioasă etc.

În cadrul Programului Național LecturaCentral sunt organizate anual concursuri naționale susținute de Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

Etapa raională/municipală/orășenească este organizată de Direcțiile/secțiile de cultură raionale, municipale/orășenești și bibliotecile Centre biblioteconomice teritoriale, care efectuează totalurile și prezintă primul clasat pentru participare la etapa națională. Decizia de participare la concursuri a altor tipuri de biblioteci aparține bibliotecilor Centre biblioteconomice departamentale.

 Pentru participare la etapa națională de evaluare, directorii Centrelor biblioteconomice teritoriale/Centrelor biblioteconomice departamentale vor prezenta secretariatului concursurilor Programului Național LecturaCentral procesele verbale ale hotărârilor juriilor raionale/municipale/orășenești/departamentale, însoțite de dosare informaționale pentru fiecare concurs, incluzând toate componentele stipulate în  Regulamentul de organizare și desfășurare a concursurilor naționale în cadrul Programului Naţional LecturaCentral.

Pentru a completa dosarele de participare la concursuri în Regulament sunt anexate Fișe de evaluare cantitativă (statistică), care vor fi  însoțite de  evaluarea calitativă,  conform criteriilor stabilite pentru fiecare concurs. Evaluarea calitativă este anexată la dosar.

         Data limită de prezentare a dosarelor informaționale pentru participare la etapa națională a concursurilor este 15 noiembrie 2022.

 Rezultatele  concursurilor și data de organizare de către Biblioteca Națională a Galei de premiere a laureaților vor fi anunțate prin scrisori de informare adresate Secțiilor/Direcțiilor de Cultură, Tineret și Sport raionale/municipale/orășenești, directorilor bibliotecilor Centre biblioteconomice teritoriale, bibliotecilor Centre biblioteconomice departamentale.

 Tradițional sunt anunțate cinci concursuri naționale, totodată numărul de concursuri și criteriile de evaluare pot fi modificate în conformitate cu scopul și obiectivele specifice fiecărei ediții anuale a Programului Național LecturaCentral.

 În cadrul ediției a 5-a a Programului Național LecturaCentral-2022 sunt anunțate următoarele concursuri:

  1. CEL MAI ACTIV CITITOR
  2. CEL MAI ORIGINAL PROIECT DE PROMOVARE A CĂRȚII ȘI LECTURII, INCLUSIV CU AJUTORUL TEHNOLOGIILOR
  3. BIBLIOTECA CU CEL  MAI INGENIOS/ORIGINAL CONCEPT DE ORGANIZARE A PROGRAMULUI NAȚIONAL LECTURACENTRAL,  EDIȚIA A 5-a, 2022
  4. CEL MAI BUN  ESEU DESPRE LECTURĂ
  5. Nou! Concursul CEL MAI REUȘIT SERVICIU PRIVIND IMPLICAREA BIBLIOTECII ÎN PROMOVAREA OBIECTIVELOR DE DEZVOLTARE DURABILĂ

Componentele informației de sinteză de evaluare calitativă a  concursului nou inițiat în acest an:

  • descrierea integrării serviciului în Obiectivele/Obiectivul de Dezvoltare Durabilă (numărul și denumirea ODD; competențe dezvoltate în cadrul activităților de instruire: cunoștințe transmise, capacități practice dezvoltate, atitudini observate/manifestate);
  • originalitatea și noutatea serviciului (subiecte noi de instruire, metode educaționale interactive);
  • impactul serviciului (indicatori de performanță, gen: numărul în medie a formabililor, prezenți la activitățile de instruire; procentul de formabili prezenți la toate activitățile de instruire; rata de atragere a formabililor, prezenți la activitățile de instruire ale serviciului, din numărul utilizatorilor/membrilor comunității; dovezi solicitate; comentarii, aprecieri);
  • anexe (poze, capturi de ecran, alte dovezi în sprijinul confirmării impactului serviciului).

Regulamentul actualizat de organizare și desfășurare a concursurilor naționale în cadrul ediției a cincea a Programului Național LecturaCentral-2022 este disponibil pe site Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova (Profesional). Mod de acces:: http://www.bnrm.md/files/accesDedicat/LecturaCentral/Regulament%20concursuri%20PNLC%202022.pdf

Pentru întrebări și informații suplimentare contactați secretariatul Programului Național LecturaCentral: Direcția Cercetare și Dezvoltare în Biblioteconomie și Științe ale Informării:

 tel.: 022 24 00 70; 022 24 04 43; e-mail: dbiblio@bnrm.md, Skype ID: dbiblio

Margareta CEBOTARI,

specialist principal,

Secția Dezvoltare în Biblioteconomie și Științe ale Informării,

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, mcebotari@bnrm.md

În cadrul Programului Național LecturaCentral sunt organizate anual concursuri naționale, susținute de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, în colaborare cu Comisia Națională a Republicii Moldova pentru UNESCO. La concursuri pot participa toate tipurile de biblioteci din Sistemul Național de Biblioteci (SNB) din Republica Moldova.

La etapa raională/municipală/orășenească responsabili de organizare sunt Direcțiile/secțiile de cultură raionale, municipale/orășenești și bibliotecile Centre biblioteconomice teritoriale, care efectuează totalurile și prezintă primul clasat pentru participare la etapa națională. Decizia de participare la concursuri a altor tipuri de biblioteci aparține bibliotecilor Centre biblioteconomice departamentale.

 Pentru participare la etapa națională de evaluare, directorii Centrelor biblioteconomice teritoriale/Centrelor biblioteconomice departamentale vor prezenta secretariatului concursurilor Programului Național LecturaCentral procesele verbale ale hotărârilor juriilor raionale/municipale/orășenești/departamentale, însoțite de dosare informaționale pentru fiecare concurs, incluzând toate componentele stipulate în  Regulamentul de organizare și desfășurare a concursurilor naționale în cadrul Programului Naţional LecturaCentral.

Data limită de prezentare a dosarelor pentru participare la concursuri este 15 noiembrie 2021.

Laureații concursurilor  vor fi anunțați  în cadrul festivității de totalizare a ediției a patra a Programului Național LecturaCentral- 2021 ( începutul lunii decembrie, format on-line).

Secretariatul concursurilor Programului Național LecturaCentral se află pe adresa: Biblioteca Națională a Republicii Moldova, str. 31august, 78A, 2012 Chișinău, Republica Moldova.

24 00 70 (Secția Dezvoltare în Biblioteconomie și Științe ale Informării), e-mail: dbiblio@bnrm.md

Linkuri utile:

REGULAMENT de organizare și desfășurare a concursurilor naționale în cadrul Programului Naţional LecturaCentral (PNLC). Actualizat: 20.05.2021. Disponibil: http://www.bnrm.md/files/accesDedicat/LecturaCentral/Regulament%20de%20organizare%20si%20desfasurare%20concursurilor%20na%C8%9Bionale%20%20Programul%20Na%C8%9Bional%20LecturaCentral%202021.pdf

ПОЛОЖЕНИЕ об организации и проведении республиканских конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaCentral (PNLC). Режим доступа:https://docs.google.com/document/d/1n2a5Inyp-4aQXkXnGnf4qvmMDYRWZ7cV/edit?usp=sharing&ouid=111494974891706756358&rtpof=true&sd=true

Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения. Проект Национальная Программа LecturaCentral-2021. (PowerPoint). Режим доступа: https://docs.google.com/presentation/d/1hb2TeLh3w22YDyUv9XDNHwtNC40lc17D/edit?usp=sharing&ouid=111494974891706756358&rtpof=true&sd=true


Social

Blog Stats

  • 154.430 hits

Arhive

Categorii

Contacte

022 240070; 022240443

9.00 -17.00

slideshare

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 32 de abonați.